Țările care înrăutățesc mai mult problema încălzirii globale

de: Bianca Prangate
29 11. 2018

Organizația Uniunilor Unite a descoperit că multe țări se află foarte în urmă când vine vorba de a-și ține promisiunile stabilite în Tratatul de la Paris asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.

Dintre țările care au semnat tratatul, șapte par să nu se țină de cuvânt cu privire la ce au spus că vor face. Aceste țări sunt Argentina, Australia, Canada, Republica Coreea, Arabia Saudită, Africa de Sud și Stattele Unite ale Americii. Pe lângă ele, alte țări sunt pe cale să își încalce promisiunile, printre care se numără Rusia, India și Turcia.

Raportul ONU arată că nu a mai rămas mult timp pentru a adopta măsuri mai ambițioase pentru a micșora emisiile de gaze ale acestor țări. „Avem dovezi noi că țările nu fac suficient”, a zis șeful comitetului directoral de la Programul de Mediu al Națiunilor Unite, Philip Drost.

Raportul ONU arată că, din moment ce emisiile globale de gaze au crescut în 2017, șansele ca acestea să atingă un vârf până în 2020 sunt slabe. Acel vârf este un rău necesar, pentru că fără el nu ar avea loc un declin. Fără el, emisiile ar rămâne constante sau ar continua să creasc, astfel încât scopul final al Tratatului de la Paris, de a păstra temperaturile globale cu 2 grade Celsius în plus față de temperaturile din vremurile pre-industriale.

Miza este acum mai mare ca oricând, conform raportului. „Grijile cu privire la nivelul curent de ambiție și acțiune” sunt amplificate prin comparație cu anii trecuți. Motivul? Emisiile globale de dioxid de carbon au atins 53,5 miliarde de tone în 2017. Dacă toate țările s-ar ține acum de cuvânt, în 2030 emisiile ar ajunge tot undeva la 53 de miliarde de tone. Asta înseamnă că, până în 2100, temperaturile globale vor mai crește cu 3 grade Celsius. Pentru a păstra temperaturile globale cu 2 grade Celsius în plus față de temperaturile din vremurile pre-industriale ar fi nevoie ca emisiile de gaz să nu depășească 40 de miliarde de tone pe an.

Analista de la World Resources Institute și una din autoarele raportului, Kelly Levin, a spus despre acesta: „Putem adăuga asta la grămada de rapoarte care reprezintă apeluri clare de a acționa, iar apelurile devin mai zgomotoase și mai zgomotoase cu fiecare minut pe care îl amânăm”.